Presa rusă a anunțat că guvernatorul regiunii Rostov a convenit cu satiricul Mihail Jvanețki să mute Festivalul de Umor („Iumorina”) din Odesa în Rostov-pe-Don.

Această știre falsă a fost publicată de site-urile Slawyanka, Don24, 163gorod.ruRuNews24, Gorodskoi Reporter.

Screenshot de pe site-ul slawyanka.info
Screenshot de pe site-ul slawyanka.info

Traducerea știrii site-ului slawyanka.info:

Festivalul de Umor de la Odesa va fi mutat în Rostov
Nu este exclus că popularul Festival de Umor („Iumorina”) ar putea să-și schimbe locul de desfășurare pentru cel puțin un an. Potrivit unor date, la 1 aprilie sărbătoarea umorului ar putea fi organizată și în Rostov. Informația a fost comunicată astăzi reprezentanților presei de șeful administrației orășenești, Serghei Gorban.

Screenshot de pe site-ul don24.ru
Screenshot de pe site-ul don24.ru

Traducerea titlului știrii site-ului don24.ru:

Golubev a convenit cu Jvanețki mutarea Festivalului de Umor în Rostov

Screenshot de pe site-ul RuNews24
Screenshot de pe site-ul RuNews24

Traducerea știrii site-ului RuNews24:

Festivalul de Umor de la Odesa în anul 2016 se va desfășura în Rostov
Autoritățile regiunii Rostov au convenit asupra mutării Festivalului de Umor („Iumorina”) în Rostov-pe-Don.

Screenshot de pe site-ul Gorodskoi reporter
Screenshot de pe site-ul Gorodskoi reporter

Traducerea știrii site-ului Gorodskoi reporter:
Vasili Golubev s-a înțeles în privința mutării Festivalului de Umor în Rostov
Festivalul de Umor și Satiră în anul 2016 ar putea fi desfășurat în Rostov.

Spre exemplu, portalul Rostoviya scrie că în anul viitor Festivalul de Umor („Iumorina”) se va desfășura în orașul din Rusia și asupra acestui fapt deja au convenit guvernatrul regiunii și cunoscutul umorist.

Screenshot de pe site-ul rostoviya.ru
Screenshot de pe site-ul rostoviya.ru

Traducerea titlului știrii site-ului rostoviya.ru:
Festivalul de Umor „Iumorina” se va desfășura în Rostov-pe-Don

„Informația a fost comunicată astăzi reprezentanților presei de șeful administrației orășenești din Rostov, Serghei Gorban. Detaliile înțelegerii deocamdată nu au fost făcute publice”, se menționează în comunicat.

Ulterior, însuși serviciul de presă al guvernatorului a infirmat declarația funcționarilor. Potrivit sursei citate, este vorba doar despre un posibil concert al umoristului în acest oraș: „Mihail Jvanețki într-adevăr intenționează să vină în Rostov, nu este un secret. Însă deocamdată nu se discută despre posibilitatea desfășurării festivalului în Rostov”.