Agenția informațională rusă „TASS” a publicat, pe 29 august, o știre că „la solicitarea autorităților italiene, în Italia a plecat deja un grup operativ al Ministerului pentru Situații de Urgență al Rusiei pentru a stabili ajutorul de care este nevoie”. „În afară de aceasta, Italia i-ar fi solicitat Ministerului pentru Situații de Urgență al Rusiei asistență în evaluarea stării tehnice a edificiilor care au avut de suferit de pe urma cutremurului de pământ”.

Screenshot de pe site-ul tass.ru
Screenshot de pe site-ul tass.ru

Traducere:

Ministerul pentru Situații de Urgență va ajuta Italia să depășească consecințele cutremurului de pământ

Această informație a fost publicatpă şi pe site-ul oficial al Ministerului pentru Situații de Urgență al Rusiei.

Screenshot de pe site-ul Ministerul pentru Situații de Urgență al Rusiei
Screenshot de pe site-ul Ministerul pentru Situații de Urgență al Rusiei

Traducere:

Ministerul pentru Situații de Urgență al Rusiei va ajuta Italia să depășească consecințele cutremurului de pământ

Ministerul pentru Situații de Urgență al Rusiei va ajuta Italia să depășească consecințele devastatorului cutremur de pământ din 24 august. La solicitarea autorităților italiene, în Italia a plecat deja un grup operativ al Ministerului pentru Situații de Urgență al Rusiei pentru a stabili ajutorul de care este nevoie. În afară de aceasta, Italia i-a solicitat Ministerului pentru Situații de Urgență al Rusiei asistență în evaluarea stării tehnice a edificiilor care au avut de suferit de pe urma cutremurului de pământ. În legătură cu aceasta, Ministerul pentru Situații de Urgență al Rusiei va trimite în Italia patru complexe mobile de diagnosticare „Struna”, pentru a evalua clădirile din regiunea unde s-a produs cutremurul. Cu ajutorul acestor instalații, specialiștii ruși vor stabili nivelul de deteriorare a clădirilor, rezistența lor și posibilitatea exploatării ulterioare.

Această știre, cu referire la Ministerul pentru Situații de Urgență, a fost publicată de RIA Novosti, RT, Izvestia.

Screenshot de pe site-ul izvestia.ru
Screenshot de pe site-ul izvestia.ru

Traducere:

Ministerul pentru Situații de Urgență al Rusiei va ajuta Italia să depășească consecințele cutremurului de pământ

Rusia va trimite în Italia un grup operativ al ministerului și patru complexe mobile de diagnosticare „Struna”. Angajații Ministerului pentru Situații de Urgență vor ajuta Italia la lichidarea consecințelor cutremurului în urma căruia au murit circa 300 de persoane, au anunțat surse din cadrul serviciului de presă al instituției.

„La solicitarea autorităților italiene, în Italia a plecat deja un grup operativ al Ministerului pentru Situații de Urgență al Rusiei pentru a stabili ajutorul de care este nevoie. În afară de aceasta, Italia i-a solicitat Ministerului pentru Situații de Urgență al Rusiei asistență în evaluarea stării tehnice a edificiilor care au avut de suferit de pe urma cutremurului de pământ”, se arată în comunicatul publicat pe site-ul instituției.

Nu este nimic rău în faptul că un guvern străin îi oferă ajutor Italiei, care a avut de suferit de pe urma cutremurului de pământ. Asta în cazul în care Ministerul pentru Situații de Urgență nu ar fi menționat că ar fi „primit o solicitare oficială de la Guvernul Italiei”. Autoritățile recurg, de obicei, la asemenea măsuri doar în situații extremale, când nu există posibilități de a soluționa problema cu forțe proprii. Altfel spus, aceasta ar însemna că Guvernul Italiei își recunoaște neputința și a fost nevoit să solicite ajutor Rusiei, pentru a-și „proteja” cetățenii.
Presa italiană a reacționat imediat la această informație. Astfel, ziarul „Secolo d’Italia” a publicat un material întitulat „Italia introduce împotriva lui sancțiuni, iar Putin le ignoră și ne ajută: specialiștii ruși în Amatrice”.
Nu diferă prea mult nici tonul ziarului „Il Giornale”: „Președintele Rusiei a trimis un detașament de salvatori la solicitarea autorităților Italiei”, confirmând oarecum că Guvernul Italiei s-a adresat totuși oficial cu solicitarea de ajutor. „După cinci zile de cugetare, Italia acceptă ajutorul Moscovei”, mai scrie „Il Giornale”.

„StopFake” a solicitat pe 29 august Ambasadei Italiei la Moscova, MAE al Italiei și Protecției Civile confirmarea „solicitării oficiale” de ajutor din partea Guvernului Italiei. Nu am primit niciun răspuns și pe 31 august am sunat la MAE al Italiei. După aproape o oră de așteptare, ne-a răspiuns un funcționar care a spus că nu știe nimic și va transmite solicitarea noastră în alt birou, unde informația va fi verificată și ne va fi oferit un răspuns. Pe 1 septembrie am fost sunați cu amabilitate de un reprezentant al MAE care a exclus faptul că Guvernul Italiei s-ar fi adresat cu vreo solicitare oficială Moscovei. Potrivit reprezentantului MAE, aceasta este alogic, deoarece Italia este unul din cele mai avansate state în domeniul protecției civile și lichidării consecințelor calamităților naturale. Noi i-am rugat, de asemenea, pe reprezentantul MAE al Italiei să ne ofere în timpul apropiat un răspuns oficial referitor la situația creată.
Pe 2 septembrie redacția noastră a primit o scrisoare electronică de la Protecția Civilă:
„Stimate colega, din primele ore după cutremur sistemul național de protecție civilă al Italiei s-a mobilizat pentru a oferi ajutor de urgență populației care a avut de suferit. Având în vedere reflectarea situației la nivel internațional de către mass-media, noi am primit multe propuneri de susținere din partea multor țări, inclusiv Rusia, dar și din partea mai multor organizații internaționale, printre care ONU și Comisia Europeană. De la bun început am înțeles că forțele mobilizate din întreaga Italie, precum și forțele locale, vor putea asigura toate cele necesare. Departamentul protecției civile, prin diferite canale, a anunțat toate părțile că nu intenționează să solicite ajutor internațional.
Însă Ministerul pentru Situații de Urgență al Rusiei a dorit să trimită un mic grup de experți tehnici pentru evaluarea pagubei. Acest grup acum se află în Italia și va mai rămâne încă două zile, pentru a vedea nemijlocit consecințele tragice ale acestui devastator cutremur de pământ din țara noastră. În spiritul de colaborare între țările noastre, noi îi oferim grupului din Rusia toată susținerea necesară, pentru ca experții ruși să poată vizita raioanele care au suferit de pe urma cutremurului și să ne prezinte propria viziune asupra situației create”.

Astfel, la fel ca alte state, Rusia i-a propus Italiei ajutor, însă în scopuri propagandistice a prezentat această situație ca pe o solicitare oficială a Guvernului Italiei. Această știre a fost, de asemenea, folosită de presa partidelor de opoziție în calitate de contraargument pentru Guvernul Italiei în problema relațiilor cu Rusia și a sancțiunilor. Comentariile se rezumau la aceea că nerecunoscătoarea Italie introduce sancțiuni împotriva Rusiei, după care intenționează cu mâna întinsă să-i solicite ajutor în situație excepțională.

Traducerea acestui articol a fost asigurată de Asociaţia Presei Independente (API) din Republica Moldova în cadrul Campaniei media împotriva informaţiei false şi tendenţioase STOP FALS!