Pe 14 iulie, cu referire la un material de pe pagina Facebook a ex-prezentatorului TV, Iuri Kot (care locuieşte actualmente în Rusia), câteva zeci de media ruse şi alte câteva site-uri neînsemnate ucrainene au comunicat, precum că la Kiev, cu trei focuri de armă ar fi fost asasinată Margarita Valenko, jurnalistă independentă de 26 de ani şi mamă a doi copii, care a activat la Agenţia Internaţională de Ştiri „Russia Today”.

Фейсбук-страница Юрия Кота
Sursă: pagina de Facebook a lui Iuri Kot

Traducerea paginii Facebook:
IURI KOT
13.07.15. Ieri, pe la ora 02.00, într-un bloc din Kiev a fost ucisă Margarita Valenko, jurnalistă independentă care se întorcea acasă de la birou.
Nu era cunoscută în mass-media, dar în ciuda acestui fapt, ea colabora cu filiala AIS „Russia Today” de la Kiev. Este cunoscut faptul că procuratura din Kiev a iniţiat verificări în acest sens, urmând să deschidă dosar penal pentru omor.
Până a ajunge să colaboreze cu această agenţie de ştiri, Margarita a lucrat patru ani la o publicaţie online din Kiev, dar în ianuarie 2014 a părăsit-o din cauza divergenţelor politice referitor la situaţia din ţară.

Potrivit rudelor victimei, în ultimele patru luni ea a primit deseori ameninţări de la radicali şi de la alte persoane.
Ieri, oameni care au cunoscut-o pe jurnalistă, toată ziua au adus flori şi lumânări la scara blocului ei… Au pomenit-o drept o persoană şi o patrioată bună, şi-au amintit şi acele momente din munca ei, în care susţinea interesele Donbasului şi ale ucrainenilor cu raţiune (nu ale „mărarilor” şi altora de genul lor).
Margarita a lăsat în urma sa doi copii şi avea doar 26 de ani. Viaţa tinerei jurnaliste a fost întrepruptă de cele trei gloanţe ale asasinului.
Jurnaliştii ucraineni corupţi păstrează tăcere… Juntă, să nu crezi că vei rămâne nepedepsită!!!

Despre acest caz au scris „Moskovski komsomoleţ”, „Komsomolskaia pravda”, „REN TV”, „Pravda.ru” şi multe alte publicaţii.

Komsomolskaia pravda
Sursă: pagina web „Komsomolskaia pravda”

Traducerea articolului, „Komsomolskaia pravda”, 15 iulie, nr. 78:
La Kiev a fost împuşcată mortal jurnalista independentă Margarita Valenko
Tânăra pleda împotriva vectorului nazist adoptat de Ucraina.
Marţi, 14 iulie, a apărut informaţia, conform căreia la Kiev, în noaptea de duminică spre luni, a fost împuşcată jurnalista independentă Margarita Valenko – adversara vectorului nazist adoptat de Ucraina. Potrivit unor date, asasinul ar fi aşteptat-o pe tânăra de 26 de ani chiar la uşa apartamentului ei şi a tras trei gloanţe, când aceasta s-a întors acasă.
„Într-un bloc din Kiev a fost ucisă Margarita Valenko, jurnalistă independentă care se întorcea acasă de la birou”, scrie pe pagina sa de Facebook activistul civic Iuri Kot. Totodată, el menţionează că în ultimele patru luni tânăra jurnalistă a primit deseori ameninţări.

Moskovski komsomoleţ
Sursă: pagina web „Moskovski komsomoleţ”

Traducerea articolului „Moskovski komsomoleţ”, 15 iulie 2015:

La Kiev a fost asasinată jurnalista pro-rusă Margarita Valenko
În noaptea de 13 iulie, lângă uşa propriului apartament a fost ucisă jurnalista Margarita Valenko. Potrivit „REN TV”, aceasta era adversara noului regim de la Kiev, colabora cu agenţia rusă „Russia Today” şi publica materiale în care susţinea locuitorii Donbasului. Rudele tinerei afirmă că anterior aceasta a primit ameninţări. Asasinul a tras trei gloanţe în jurnalistă. Ea a lăsat în urma sa doi copii.

Însă această informaţie nu este veridică. La Kiev nu există şi nici nu a existat vreo jurnalistă pe nume Margarita Valenko.

AIS „Russia Today” informează că această persoană n-a lucrat niciodată la ei şi că n-au auzit despre ea.